Directorul general al Oțelului, Marius Stan, a susținut în această dimineață o conferință extraordinară de presă în care a anunțat că partida cu FCM Tg. Mureș, din etapa a XI-a a Ligii I, se va disputa, dar că este solidar cu gestul de protest al fotbaliștilor săi.
„Nu vă dați șefi cu noi!”
„Vorbim despre o echipă de mari caractere care a îndurat anul trecut și patru luni fără să li se dea salariul. Multă lume i-a judecat pentru prestațiile din acest sezon, dar nu se știe că ei au început campionatul cu restanțe mari și fără primele de obiectiv plătite. Nu se poate așa ceva, suntem campioana României și nu trebuie să se trezească unii peste noapte că sunt șefi. Meciul însă se va juca, nu putem să nu ne prezentăm, dar cum vor intra acum jucătorii, când știu că li se refuză răsplata muncii lor?”, a declarat Stan, el arătându-i cu degetul pe membrii Consiliului de Administrație care, după terminarea campionatului câștigat de Oțelul, au decis ca nimic să nu se mai întâmple și fără semnătura lor. Este vorba despre Ionel Borș, președinte CA, Radu Nicu, Ioan Ungureanu, Aurelian Mocanu și Mirela Gătin.
„Și hârtie igienică să luăm cu aprobarea lor?”
„Am ajuns ca și un sul de hârtie igienică să-l cumpărăm abia după aprobarea lor. De ce acum îi interesează echipa? Au simțit mirosul banilor de Champions League? Anii precedenți, nu mi-e jenă s-o recunosc, am adus bani de acasă că nu aveam cum să le dăm o masă jucătorilor și pe domnii din board-ul clubului nu-i interesa. Acești domni vor pleca, nu pot fi patroni pe banii altora, sunt convins de acest lucru! Nu le permit să-și bată joc de echipă, vor avea de-a face cu mine!”, a mai spus pe un ton amenințător șeful „oțelarilor” care a confirmat că prima tranșă de la UEFA a intrat în contul clubului.
„Nu-i pot minți pe jucători”
„Este vorba de 6,8 milioane de euro, iar jucătorilor le promisesem că miercuri, cel târziu joi, vor primi banii. Cum cei din board au refuzat să facă această plată, eu nu mai puteam tace, nu pot minți băieții”, a conchis directorul general al grupării campioane. Marius Stan se află deja pe drum spre Tg. Mureș pentru a încerca să-i monteze pe jucători înaintea partidei cu FCM. Meciul este programat la ora 21.00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER